Ipoteca este, potrivit art. 2343 din Codul civil, ”un drept real asupra bunurilor mobile sau imobile afectate executării unei obligaţii”.
Cu alte cuvinte, ipoteca este o garanție reală, având ca obiect un bun mobil sau imobil, prin care cel care o constituie asigură creditorul ipotecar de faptul că obligația asumată va fi executată. Ipoteca nu presupune deposedarea constituitorului de bunul respectiv.
În cazul în care bunul ipotecat este înstrăinat către un terț, „creditorul ipotecar poate urmări bunul ipotecat în orice mână ar trece” (art. 2360 din Codul civil).
Dobânditorul răspunde cu bunul respectiv pentru datorii, se bucură şi, după caz, este ţinut de toate termenele de plată de care beneficiază sau este ţinut şi debitorul obligaţiei ipotecare.
Conform art. 2361 alin. 2) din Codul civil, ”dacă dobânditorul bunului ipotecat nu stinge creanţa ipotecară, creditorul poate începe urmărirea silită asupra bunului, în condiţiile legii”.
O situație aparte o reprezintă cazul în care terțul avea dinaintea dobândirii proprietății bunului ipotecat un drept real asupra acestuia (drept de uz, uzufruct, superficie, abitație, servitute etc.). În ipoteza în care respectivul creditor ipotecar urmărește și vinde bunul, drepturile reale principale pe care terţul le avea asupra bunului anterior dobândirii proprietăţii renasc cu rangul lor originar de drept sau, după caz, prin reînscriere în cartea funciară (art. 2362 Cod civil).
În cazul în care terţul dobânditor a plătit datoria ipotecară sau a suportat executarea, acesta se poate întoarce împotriva celui de la care a primit bunul pentru a fi despăgubit (art. 2363 Cod civil).