Sub incidența legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, acordul global a fost obiectul unei practici neunitare, fiind lăsată la aprecierea instanței luarea sau nu în considerare la stabilirea sumei ce urmează să fie plătită cu titlu de pensie.
Acordul global presupunea remunerarea angajaţilor în funcţie de realizările profesionale, ceea ce însemna că lunar aceştia puteau obţine venituri diferite decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Potrivit art. 127 alin. 1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, ”Sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea şi/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15.”
Deși acordul global nu este prevăzut expres în anexa nr. 15, în practică s-a apreciat că acesta poate fi încadrat în punctul V din anexă (”alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislaţia specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective şi individuale de muncă”), dacă în adeverință se arată că s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale corespunzătoare.
Alte instanțe au apreciat că acordul global, nefiind prevăzut în mod expres în anexa 15 menționată mai sus, nu este un venit de care să se țină cont la calcularea pensiei.
Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, care va intra în vigoare pe 1 septembrie 2024, clarifică, printre altele și situația acordului global, despre care este prevăzut în mod expres faptul că va fi luat în considerare la stabilirea cuantumului pensiei.