Dezbaterea unei succesiuni se poate face pe cale notarială sau în instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele situației respective.
Înainte de a se adresa instanței, persoana sau persoanele în cauză trebuie să efectueze anumite demersuri, cu titlu de procedură prealabilă, o etapă obligatorie pentru depunerea acțiunii.
Astfel, se înregistrează o cerere la un notar public împreună cu certificatul de deces, cartea de identitate și dovada calității de moștenitor, prin care se solicită să se verifice dacă s-a format dosar privind succesiunea.
Notarul public va face interogări la Registrul de Evidență a Procedurilor Succesorale ținut de Camera Notarilor Publici din localitatea unde defunctul a avut ultimul domiciliu, la RNNES (Registrul Național Notarial de Evidență a Succesiunilor), la RNNEL (Registrul Național Notarial de Evidență a Liberalităților), la RNNEOS (Registrul Național Notarial de Evidență a Opțiunilor Succesorale).
În urma acestor demersuri, în termen de 3 zile de la înregistrarea cererii, notarul va elibera o încheiere prin care va arăta dacă există dosar privind moștenirea respectivă sau dacă nu s-a dezbătut succesiunea pe cale notarială.
Dacă nu s-a dezbătut succesiunea pe cale notarială, se poate depune acțiune la judecătoria în circumscripția căreia a avut ultimul domiciliu defunctul, cerere la care se anexează și încheierea emisă de notarul public.
Conform art. 193 alin. 3) din Codul de procedură civilă, ”neîndeplinirea procedurii prealabile va fi invocată de către instanţă, din oficiu, sau de către pârât”.
În practică, de cele mai multe ori, în cazul în care cererea de chemare în judecată nu este însoțită de această încheiere, instanța va pune în vedere reclamantului să o depună. Dacă persoana în cauză nu se conformează, acțiunea poate fi anulată sau respinsă ca inadmisibilă, în funcție de momentul solicitării.