De foarte multe ori, în practică, un proces de divorț cu minori aduce în discuție mai multe probleme: ”M-am mutat de acasă, copiii au rămas cu celălalt soț și nu mă lasă să îi văd”; ”A plecat de acasă și nu îmi plătește pensia de întreținere pentru copii”; ”A luat copilul să petreacă timp cu el și nu mi-l mai aduce”; ”Vreau să plec cu cel mic în vacanță și celălalt părinte nu îmi dă acordul”.
Acestea sunt doar câteva exemple de situații ce pot apărea pe parcursul unui proces de divorț și trebuie rezolvate până la soluționarea acestuia.
Codul de procedură civilă reglementează, la art. 997 – art. 1002, o procedură specială, numită ordonanță președințială, prin intermediul căreia se pot găsi soluții temporare pentru dificultățile generate de neînțelegerile dintre părți la separare.
Cererea de ordonanță președințială se adresează instanței care judecă divorțul la fond, formându-se un dosar separat, cu un regim diferit.
Pentru a fi înaintată o astfel de cerere, este necesar să existe o aparență de drept în favoarea reclamantului (în aceste cazuri calitatea de părinte), să se păstreze un drept care s-ar păgubi prin întârziere (dreptul de avea legături personale cu minorul, de exemplu sau obligația de întreținere a părintelui față de copil), prevenirea unei pagube iminente (afectarea interesului superior al copilului prin îndepărtarea de părintele său ori prin privarea de resurse materiale, depinde de caz), urgență (reluarea legăturilor personale dintre părinte și copil cât de repede, asigurarea resurselor materiale necesare etc).
Este obligatoriu ca măsurile să fie solicitate cu caracter provizoriu, mai exact până la soluționarea procesului de divorț și, neapărat, să fie vremelnice și să nu prejudece fondul, mai precis să nu se pronunțe soluții cu privire la fondul dosarului de divorț.
Ordonanța președințială se judecă de urgență, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită un timp îndelungat. În general se administrează proba cu înscrisuri, interogatoriul părților, martori și eventuale înregistrări audio-video. La solicitarea instanței, este efectuată ancheta psihosocială la locuința părinților. De asemenea, este obligatorie ascultarea minorului care a împlinit 10 ani.
Pronunțarea în cauză poate fi amânată cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanței se face în cel mult 48 de ore de la pronunțare. Ordonanța președințială nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.
Ordonanța președințială este provizorie și executorie. Ea este supusă apelului în 5 zile de la pronunțare, putând fi dispusă suspendarea executării până la judecarea căii de atac, numai cu plata unei cauțiuni.
Este important de menționat faptul că, dacă nu s-au modificat împrejurările care au justificat-o, ordonanța președințială are autoritate de lucru judecat față de o altă cerere de ordonanță președințială.
