DIVORȚURI

În procedura divorțului, de la simpla decizie de a te despărți de partener până la finalizarea întregului demers, având în vedere împrejurările, apar diferite situații în care eu îți pot oferi suportul necesar pentru a le gestiona favorabil.

Divorțul poate fi amiabil (prin procedură notarială sau pe cale administrativă) ori în instanță, în funcție de atitudinea celor doi soți cu privire la procedură.

Probele care sunt administrate în dosar depind de solicitare, divorț din culpă comună sau exclusivă, precum şi din motive de sănătate, când este conjunctura de aşa natură. Dacă părțile decid, în cursul procesului, să divorțeze prin acord, în cauză  nu se mai administrează probe cu privire la motivele de divorț sau culpa pentru desfacerea căsătoriei.

În cazuri specifice, un soț are dreptul să primească de la celălalt soț prestație compensatorie sau să beneficieze de pensie de întreținere după divorț.

La divorț, soţii pot conveni să păstreze, ulterior, numele purtat în timpul căsătoriei.

În situația în care sunt bunuri comune, intervine necesitatea realizării partajului, procedură care se poate efectua în cadrul dosarului de divorț sau separat.

De asemenea, dacă sunt și copii minori, în interesul superior al acestora, ținând cont de circumstanțe, autoritatea părintească poate fi exercitată în comun sau poate fi exclusivă, locuința minorilor va fi stabilită la unul dintre părinți, urmând ca celălalt să aibă dreptul la un program de legături personale și obligația de a achita pensie de întreținere.

Pregătirea şi experienţele mele în domeniul juridic pot reprezenta un mijloc pentru soluționarea problemei tale
Scroll to Top