Autoritatea părintească, este așa cum arată articolul 483 alin. 1) din Codul civil, ”ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi”.
Reiese de aici foarte clar faptul că ambii părinți au drepturi și obligații egale, atunci când este vorba despre copilul lor și toate deciziile cu privire la acesta trebuie luate, nu doar în interesul lui superior, ci și ținând cont de vârsta și respectul datorat.
Chiar și în cazul divorțului, autoritatea părintească asupra minorului se exercită în mod egal de ambii părinți, indiferent unde are stabilită locuința minorul sau ce program de legături personale are acesta cu părintele separat. În concret, chiar dacă deciziile referitoare la creștere și educare sunt puse în aplicare de părintele căruia îi este încredințat copilul, acesta are și dreptul și obligația să îl consulte pe celălalt.
Cu privire la autoritatea părintească exclusivă, art. 398 din Codul civil prevede faptul că ”dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți”.
Motive întemeiate pentru a se dispune cele arătate mai sus sunt cele prevăzute de art 36 alin. 7) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, potrivit căruia ”Se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti”.
În aceste situații, celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia (art. 398 alin. 2 din Codul civil).
De asemenea, sunt și alte împrejurări, prevăzute de art. 507 alin 1) din Codul civil în care exercitarea autorității părintești se realizează de un singur părinte, mai exact atunci când ”unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, beneficiază de tutelă specială, este decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau, dacă din orice motiv, se află în neputință de a-și exprima voința”.